Furtună afară. Furtună în interior. Se joacă șah și se pierde. Personalitățile pierd teren într-un ritm vertiginos, în timp ce altele câștigă. Este mai degrabă un război civil, între două turnuri de catifea. Neuronii nu sunt fericiți deloc, în afară de un atom, sinucigaș de felul lui. Tunetele de afară catifelează puțin răcnetele creierului: am pierdut regina, un cal și o tură. Îmi rămân nebunii – pe ei mă bazez cam des. S-a oprit ploaia; facem încă o cafea, golim tabla. Șah mat. Am rămas cu un picior în trecut și cu unul în viitor. Prezentul se consumă imperturbabil cu îmbrățișări și idei încinse între cearșafuri. Urmează vitaminizare cu apa și castraveți, soare de octombrie și Vivaldi.
Ce faaaaaci?
Excelent vs. Bine = un fel de foarte bine.
Eu sunt tu și tu ești eu. Definiția simplificată a androginului.
Se lasă cu baie în lacrimi de pui de panda și cu Mihaela Runceanu – Iartă pe fundal. O grămadă de sentimente reci cad grămadă din mood-ul zilelor de Octombrie… Acest anotimp preferă mereu să își mediatizeze masiv șederea iar tu nu ești aici.

În ultima vreme, pierd mereu la șah; sau poate credeam că joc excelent, până am întâlnit profesioniștii. Dacă standardele se mută, n-ai decât să te pregătești mai bine. Și totuși, mă întreb – mă interesează mai mult jocul în sine sau rezultatul lui? (pauză de gândire cu Bach.)

Un apel pierdut nu e o pierdere. E autocontrol. Prima mișcare a regelui sau rocada mică, pentru intelectuali.

Octombrie obișnuia să fie o lună fără semnificație pentru mine, fără referințe către familie, prieteni, univers – părea să fie doar o sală de așteptare pentru Noiembrie sau Decembrie (depinde când te trezești). Octombrie este jumătatea anotimpului, jumătatea toamnei, o mansardă plină de vise de hârtie care așteaptă să decoleze. Octombrie este noul meu filozof – o altă masă rotundă, cu Cioran în vârf.

Uneori, în viață, nu pierzi – savurezi prezentul. Și te pierzi în moment. Un fel de Remiză.

Advertisements